Blogu' lu' Cimpoca este un experiment si trebuie tratat ca atare

Frica de zapada, intr-o tara straina

Posted on Nov 30 2010

Asadar, in jur de ora 1 noaptea, ne-am asternut la drum. Toate masinile care iesisera din ferry boat mergeau acum in convoi, un sir lung de vreun kilometru, cred. Ne-am lamurit imediat ca eram in regiunea Wales (Tara Galilor) si, la fel ca in Irlanda, toate indicatoarele rutiere ofereau informatiile atat in limba engleza, cat si in galeza. O limba imposibila, cu cuvinte alcatuite din multe consoane, rar cate o vocala. De exemplu, un nume galez de localitate este Cwmgwili, imposibil de rostit pentru mine. Probabil ca pentru localnici, are muzicalitatea lui. Omonimul cuvantului yard este, in galeza, llath, iar pentru service- gwasanaethau. Numele orasului Cardiff (capital of Wales, dupa cum scria mare pe un panou aflat aproape de intrarea in oras) este Caerdydd, iar cel al Newport-ului- Casnewydd, ca sa dau doar cateva exemple. Am vazut la un moment dat si un indicator pe care scria Spittal, dar nu stiu daca era o localitate sau chiar directia pentru spitalul din zona.

Cu timpul, convoiul de masini s-a subtiat, iar noi am intrat pe M4.  Circa  400 de kilometri de autostrada, care avea sa ne poarte aproape pana la usa prietenilor nostri. Cu trei benzi pe fiecare sens de mers, si practic fara nici un defect. Acum, dupa ce am facut drumul acesta de doua ori, va spun sincer ca n-am simtit nici o denivelare, nici o adancitura in asfalt, nici o zgaltzaitura, nimic, nimic. Deci, se poate!

Am trecut in fuga pe langa Cardiff si Bristol, orasele cele mai importante de pe traseu, urmand, pret de aproape patru ore, un drum extrem de monoton, poate si din cauza intunericului adanc. Numeroasele restrictii de viteza de pe traseu, impuse din cauza starii vremii (ceata, sosea alunecoasa etc) ne-au incetinit un pic, dar pana la urma am reusit sa ajungem la destinatie  fara probleme si cu o exactitate de invidiat. Traiasca GPS-ul!

V-ati trezit, probabil, de multe ori cu senzatia aceeea de oboseala acumulata in timp, care te face uracios daca nu te-ai odihnit destul, incat preferi sa fii mai degraba mahmur decat somnoros. Ei, cam asa eram si noi a doua zi, dupa un somn de doar patru-cinci ore, dar, in fine, ne-am repliat la timp si am plecat la plimbare prin zona, cu scopuri precise.   Intai, hai ca nu ghiciti, la un… magazin romanesc. De fapt, un fel de depozit cu marfuri alimentare de toate tipurile: esente pentru prajituri, paine, covrigei, salamuri, pateuri, rosii si muraturi la borcan, rahat, dulceturi, compoturi, varza murata, vinuri, prajituri diverse, ce mai, ace, brice si carice (scuze!). Ne-am aprovizionat la greu cu diverse, atat pentru noi, dar si  pentru a onora unele ”obligatii”. De vreo cativa ani incoace, de Craciun,  obisnuim sa-i cadorisim pe prietenii nostri irlandezi cu cate ceva romanesc: un vin bun, ciocolata fina, lucruri de astea.

Urmatorul ”muzeu” trecut pe lista a fost un mall, shopping centre, Westfild. Urias, grandios, un fel de titan al tuturor mall-urilor pe care le-am vazut pana acum. In cele cateva   ore petrecute acolo, am reusit sa intram in vreo sapte  magazine, adica am vazut cam 0,99 la suta din ce era de vazut. Lumea- ca la balci, mii de oameni pe etaj, fiecare carand sacose de cumparaturi, de parca criza economica este  o chestiune teoretica, buna de studiat doar la facultate. Oricum, totul era acolo la superlativ: dimensiunile centrului comercial in sine si  ale fiecarui magazin in parte, ornamentele de sarbatori, preturile, miile de oameni care misunau ca furnicile, parcarea supraetajata, bradul de la parter…  asezat in asa fel incat sa se vada din toate partile, dar sa nu umbreasca patinoarul cu care se invecina. Da, da, ati citit bine, un patinoar in mijlocul unui mall!

Patinoarul din mall

Am plecat de acolo coplesiti si ametiti. Coada la iesirea din parcare era  mai mica totusi decat coada de la intrare. Am iesit la aer, intr-o Londra paralizata de frig si amenintata de caderi masive de zapada. Slava Domnului, pana am plecat din Anglia n-am vazut nici un fulg. Atat ne mai trebuia, ca pe acolo ne putrezeau oasele, cred. Cand ninge, tarile astea doua, Irlanda si Anglia, sunt complet paralizate. Iar noi trebuia sa fim, luni, inapoi acasa.

A doua zi, n-am facut mare lucru, dar tot am iesit. De data asta, la un restaurant dragut, situat undeva pe langa casa prietenilor nostri. Un restaurant in care m-am simtit cu adevarat bine,  cu atmosfera relaxata, mancare buna si vin pe masura. Doar gandul ca a doua zi, dis de dimineata, urma sa plecam, m-a mai tulburat un pic. Frica de zapada, intr-o tara straina.

Luni, cu noaptea-n cap, am plecat la drum, urmand totul in sens invers: pupaturi, urcat in masina, plecat spre Fishguard. La ora sapte, Londra fremata deja. Sute de mii de masini alcatuiau adevarate rauri luminoase, scurgandu-se pe sensul opus. Disciplinat, fiecare isi vedea de cararea lui, fara sa claxoneze sau sa incalce regulile. Ciudat, intr-o dimineata de luni, cand toata lumea se grabea undeva. Desi lumina deja, drumul nu ne-a oferit prea multe satisfactii. Autostrada ocoleste localitatile, asa ca nu prea am vazut mare lucru. Era atat de frig, incat, in plin mers, parbrizul a inghetat de cateva ori. Mai aveam putin si, cu fiecare kilometru castigat, riscul de a ramane blocat in Anglia se micsora. Cand am ajuns in port, am rasuflat usurati. A urmat un control scurt, cineva de la Custom ne-a rugat sa deschidem una din multele cutii din portbagaj, si apoi am urcat pe ferry.

Nu stiu de ce, de data asta nu mi s-a parut atat de grandios.

PS: Moni si Dan, multumim pentru ca ne-ati facut sederea la Londra atat de placuta!

8 Comments

  1. Violettera says:

    Draga mea, itinerariul descris de tine a fost vesel si instructiv. Am aflat ca nu mai exista Turnul Londrei (a fost inlocuit, ca atractie turistica, cu un super Westfild in care intra mai multa lume decat iese), ca Tamisa nu mai trece pe unde trecea (trece patinoarul), ca Brithish Museum, din lipsa de vizitatori, e in renovare perpetua, ca la Palatul Buckingam nu se mai schimba garzile regale, se schimba buna dispozitie daca treci pe acolo, si tot asa. Cum ai spus si tu: iarna tre sa fie di vina. Generalul iarna, care face instructie cu fulgii de zapada. Noroc ca v-a lasat sa ajungeti nevatamati acasa…(sorry)
    Una peste alta, mie imi place tot ce scrii. Chiar si aceasta Londra, vazuta dintr-un restaurant si un supermarket, trebuie sa recunosc, are farmecul ei. Ai pana, ce mai!

  2. Cimpoca says:

    Violettera: Draga mea, pe toate astea le vizitasem deja, in urma cu cativa ani. Am si dovezi! Ideea este ca am avut atat de putin timp la dispozitie, incat ne-ar fi fost imposibil sa facem altceva. Deci, mall-ul si restaurantul au fost mai la indemana.
    La urma urmei, Londra este un oras cu 10 milioane de locuitori, daca nu ma insel, iar arhitectura asta comercial-urbana are si ea farmecul ei, mai ales in preajma sarbatorilor de iarna. Crede-ma!
    P.S. Suntem si noi oameni, pana la urma, supusi greselilor si ispitelor.

  3. Violettera says:

    Ei, acum m-am mai linistit. Daca spui ca le-ai vizitat cu alta ocazie… e alta chestie, ai mai crescut in ochii mei. Pupice pe nasuc. Sper ca nu te-ai suparat pe mine. Dar cand ai spus: „Londra, venim!”, am crezut ca acu va duceti sa descoperiti „America”…

  4. Cimpoca says:

    Violettera: Conceptie de roman aflat la Londra, la cumparaturi: da’ ce, banii mei nu sunt buni?
    Cum sa ma supar pe tine, scumpa mea? Chiar daca ai spus, public, ”ai mai crescut in ochii mei”, eu stiu ca inca ma iubesti.

  5. Violettera says:

    Nu te inseli!

  6. coolnewz says:

    Gabita, chiar ca e o placere sa te citeasca omul! Acuma, apropo de frica ta de ferry iti marturiesc ca o impartasesc cu tine. Am facut de mai multe ori chestia asta, dar mi-a pus capac traversarea Adriaticii intre Budva- Muntenegru si Bari- Italia. A durat o noapte, vaporul haraia din toate incheieturile, noapte dintr-aia smoala, ce sa zic … AM incercat sa imi construiesc o alta realitate cu vodka de la bar si greu de tot am reusit. Oricum, nu mai fac asa ceva in viata mea!!

  7. Ciupanezul says:

    Imi place ce citesc. Lux de amanunte, crearea unei imaginii in minte. Parca as fi fost eu acolo. Super. By the way, avem si noi in bucuresti un mall care are in centru un mare patinoar. Fix in mijloc.

  8. Cimpoca says:

    Ciupanezul: Daca macar pe tine te-am ”pacalit”, sunt fericita (nu stiu cum sa pun omuletzul ala care rade, nu stiu de un’ sa-l iau). Cat despre patinoar intr-un mall din Bucuresti, ma bucur sa aud asta. Inseamna ca evoluam, ca incercam sa tinem pasul. Macar la lucruri din astea…

Leave a comment