Blogu' lu' Cimpoca este un experiment si trebuie tratat ca atare

Gesturi mici, lume mare!

Posted on Aug 01 2016

Ca peste tot in lume, si in New York metroul este cea mai rapida cale de a ajunge din punctul A in punctul B. Am circulat mult cu metroul cat am stat in NYC.  De data asta, tocmai vizitasem Harlem-ul si doream sa ne intoarcem in Midtown Manhattan.  Cand am ajuns pe peron, ne-am dat seama ca, din greseala, suntem pe celalalt sens de mers.  Langa noi, tocmai oprise un tren si conductorul se uita pe geam.  Un  tanar negru  frumos coz, la vreo 25 de ani, tot numai un zambet. Desi stiam ca n-are rost, l-am  intrebat daca, pentru directia noastra, trebuie sa schimbam peroanele. Ne-a spus ca da, dar, daca vrem, putem sa urcam in tren, pentru ca dupa statia urmatoare,  intoarce si probabil vom calatori tot cu trenul lui.

386

Tzup,  am sarit in vagonul  gol, aflat imediat in spatele lui si am avut surpriza sa-l vad ca deschide usa cabinei si ne spune ca e mai bine asa, si sa fim siguri ca ajungem la destinatie, fara nici o problema.  A zambit larg, si zambetul ala  cald  pe care l-a afisat l-a facut parca de zece  ori mai frumos decat era!  Brusc, m-am simtit vesela ca o batrana ce tocmai a fost ajutata sa treaca strada.  🙂

Dupa ce a intors, in zgomot de fiare si macazuri care se schimba, am ajuns in prima  statie  de pe celalalt sens. In vagon au urcat o mamica tanara, cu un copil de 7-8 anisori, pe care cred ca tocmai il luase de la scoala, si un domn in costum, purtand in mana o umbrela  uriasa,  aproape la fel de mare cat o umbrela  de terasa.  Inainte de a pleca din statie,  usa cabinei s-a deschis iar, si-l aud  pe superbul  ala de om ca-l invita pe copil, impreuna cu mama lui, sa vada cabina din care se conduce trenul.

387

Baietelul  a tzasnit intr-acolo, si, inainte ca mamica sa-l prinda din urma, am auzit trei-patru suieraturi  scurte, semn ca micutul trecuse ”la butoane” si a tras sirena.  Mama a mai apucat sa-i faca micutului o poza inauntrul ”centrului de comanda” al trenului- dar, te rog, n-o pune pe Facebook, nu am voie sa fac asta- i-a spus conductorul, dupa care  trenul s-a urnit usor din statie. ”In fiecare zi circul cu   metroul pe traseul asta, dar pe mine nu m-a invitat niciodata in cabina”, il auzim pe domnul serios si teapan din fata noastra, in timp ce-i face cu ochiul, scolarului.  Toti am izbucnit  in ras si, nu stiu de ce,  in momentul ala, m-am simtit intr-un loc in care imi era cald si bine, imi era emotie si siguranta, imi era aproape si  imi era omenie! Si speranta, ca inca nu-i totul pierdut!

Gesturi mici, care fac lumea mare!

 

 

 

6 Comments

  1. Gina Rizea says:

    Nu este frumoasă lumea, clipă de clipă, dar oameni adevărați sunt peste tot. Trebuie doar să ai noroc să-i descoperi!

    • Cimpoca says:

      Chiar am fost norocoasa/norocosi in calatoria asta! 🙂 Da, Gina, fie și în trecere, și tot e un privilegiu să întâlnești un astfel de om sau să te bucuri de magia unei astfel de clipe!

  2. Cita says:

    Ati calatorit sub stele binevoitoare! Cineva, acolo sus, va iubeste! 🙂
    Si pe aici, desigur! 🙂

  3. Anca says:

    Awww, ce dragut. Ce mi-ar fi placut sa fiu in locul copilului, sa claxonez. Ce mult inseamna niste gesturi mici.

    • Cimpoca says:

      Sunt sigură că puștiul va ține minte toată viața întâmplarea asta. Și cred că, la rândul lui, va ști să facă bucurii unora dintre cei care îi vor ieși în cale. 🙂

Leave a comment