Blogu' lu' Cimpoca este un experiment si trebuie tratat ca atare

Poveste cu final neasteptat

Posted on Mar 07 2011

Va povesteam,  candva, despre ”Cum nu am stiut ca sunt fan”. Era o poveste inceputa in copilarie si derulata in prima parte a  adolescentzei  mele,  cand, impresionata de povestea  vietii Nadiei Comaneci, am inceput sa adun intr-un caiet toate fotografiile in care aparea Nadia, fetita care a devenit idolul atator generatii. In ani, caietul s-a ingrosat considerabil, si, cumva, nebunia aceasta a mea nu a incetat nici azi. Inca urmaresc, citesc si ascult tot ce se spune despre Nadia, si cred ca, prin asta, am ramas cumva cramponata in copilarie, cand am dezvoltat  acele veleitati de fan. Desi,  intre timp, nu am mai avut vreun  alt idol! Probabil ca am iubit-o pe Nadia atat de mult, incat in inima mea nu a mai fost loc pentru altcineva!

Spuneam ca acel caiet, ramas undeva in casa mamei mele, la Tecuci, s-a reintors vara trecuta la mine. L-am rasfoit si am zambit privind sutele de fotografii alb-negru sau color, decupate si aranjate copilareste pe niste foi acum ingalbenite,  intr-o ordine care nu avea nimic de-a face cu logica desfasurarii evenimentelor. Le lipeam acolo in ordinea in care reuseam, pur si simplu, sa le gasesc .

Caietul a fost pus bine, undeva, si nu am visat  vreodata ce avea sa urmeze. Ieri, cand am venit de la serviciu, am primit in avans cadoul de 8 Martie. O data cu bucuria primirii lui,  am dat de itele unei  povesti  pe care am reconstruit-o din fragmente, asa cum mi-au fost ele povestite de protagonistul principal.

In decembrie  anul trecut,  Vladimir, unul dintre copiii mei, a ”sterpelit” caietul, a listat articolul  despre Nadia, pe care-l publicasem pe blog,  si a pus totul intr-un plic pe care l-a trimis in SUA. Facuse cercetari pe Internet  si a aflat ca undeva in Oklahoma, acolo unde traieste Nadia, exista un  birou de presa al fostei gimnaste. A contactat-o pe secretara, i-a spus povestea batranului fan din Romania, a facut toate aranjamentele necesare si… a asteptat. Dupa nici trei saptamani, caietul s-a reintors la el, continand, in plus, ceea ce batranul fan astepta de-o viata.

Un autograf de la Nadia!

Din motive tehnice, plata pentru returnarea caietului in Irlanda nu s-a putut face, desi acest lucru a fost solicitat in mod expres de catre secretara. Vladimir (mama iti multumeste mult, mult de tot, puiule!)  crede ca doamna Comaneci a apreciat totusi articolul si abnegatia  mea,   din vreme ce a acceptat sa-mi dea un autograf  pe prima pagina a acelui caiet si sa expedieze coletul  pe propria cheltuiala.

Recunosc, acesta a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit pana acum. O asteptare de 35 de ani a fost rasplatita. Cand ma asteptam mai putin, cand… de fapt nu mai asteptam nimic!

Sunt convinsa ca   micul meu caiet si-a incheiat, in sfarsit,  calatoria!

16 Comments

  1. Vladimir says:

    No, banii de expediere aproape au fost returnaţi, ca să nu ramânem datori >:-)

  2. miha says:

    Wow, ce frumos! Sunt impresionata si de fiul tau si de faptul ca Nadia ti-a trimis un autograf:) Dar cred ca mai mult de gestul fiului tau:) Si mie mi-a placut tare de ea la vremea aceea… am fost un “minifan” cum s-ar spune. Tin minte ca i-am citit cartea pe nerasuflate:) Ce vremuri!
    La multi ani de 8 martie!

  3. cita says:

    Draga Gabriela, articolul tau a reusit sa imi aduca doua lacrimi in ochi!
    Nu stiu de ce… dar nici nu mai conteaza. 🙂 Ceea ce este important este ca m-am bucurat sa te citesc!
    Te imbratisez si iti doresc o zi frumoasa.

  4. Cimpoca says:

    Vladimir: Bravo, asa e bine, sa nu ramai dator niciodata. Inca o data, multumesc pentru ce-ai facut. Nu putea fi mai frumos! 🙂

  5. Cimpoca says:

    @ Miha: Da, de fapt asta e esenta, ce a facut fiul meu. Nadia a daruit sute de mii de autografe (Doamne fereste, sa nu fiu inteleasa gresit, il iubesc pe cel acordat mie), dar ce a facut Vladimir e unic! E un copil tare bun…

  6. Cimpoca says:

    @ Cita: Draga mea, nu ai idee ce am simtit eu cand am vazut caietul si am auzit toata povestea. Si mie mi s-au ratacit niste lacrimi pe acolo, pe undeva pe la colturile ochilor.

  7. coolnewz says:

    foarte frumos! Ma asteptam ca Nadia sa iti raspunda. De fapt, sunt sigura ca are un birou de PR care s-a ocupat de asta. Iar de Vladimir, ce sa zic, bravi flacau:)!

  8. Cimpoca says:

    @ Coolnewz: Nu-i asa? Cum s-a gandit el, mititelul :).

  9. […] primit de Gabi Cimpoca de la nimeni alta decît … Nadia! Povestea întreagă o puteți citi aici. Related Posts:Gazeta de perete – săptămîna #9Gazeta de perete – săptămîna […]

  10. Cimpoca says:

    @ Coolnewz: Multumesc mult, dragalasilor, pentru ca m-ati pus la panou saptamana asta. Chiar nu speram! Pupici…

  11. aA says:

    am lacrimat la aduceri aminte. a fost si idolul meu, aveam o carte ale carei ilustratii le stiam pe de rost, am facut gimnastica pentru scurt timp in sala cu ea, pana s-a mutat lotul la deva, mi-as fi dorit tare mult s-o cunosc la vremea aia, era idolul tuturor fetitelor. daca nu ar fi fost duritatea antrenamentelor si munca aceea sisifica, poate as fi luptat mai mult sa ajung la concursuri. cu toate astea am facut galerie cu mult aplomb colegelor mele 😉

    • Cimpoca says:

      Aaa, am vizitatori de seama! Redsky (sper ca nu te superi ca-ti deconspir ”identitatea” de blogger), te stiu de la Coolnewz, incantata de cunostinta. Eu sunt (aproape) de-o seama cu Nadia, dar am pus in admiratia mea de-atunci pentru ea toata perseverenta unui om mare. Stiu, gimnastica e un sport dur si chiar si campioanele renunta la varste din ce in ce mai mici. Acum, nu e cool sa ai 20 de ani si sa te mai urci pe barna sau pe paralele. Dar Nadia ramane unica. Daca ii intrebi pe irlandezi despre romani celebri, iti dau doua nume: Gica Hagi si Nadia Comaneci. Si, mai nou, Inna si Edward Maya! 🙂

  12. Marycix says:

    Bucuria ta a devenit parca si a mea! Un gest extraordinar din partea Nadiei care infrumuseteaza si umple sufletu!

    • Cimpoca says:

      @ Marycix: Iti dai seama, putea sa o doara la basca. Un gest de mare om, un gest care spune multe despre ea. Un gest care m-a facut la fel de fericita acum, ca pe vremea cand, copil fiind, imi umpleam timpul lucrand la un caiet caruia, in final, tocmai eroina lui i-a dat valoare! 🙂

  13. Maria says:

    Vladimir e un baiat de nota 10 ! Felicitari la amandoi, meritul va apartine ! Mi-a placut mult povestea ! ….de aceea sunt un Big Fan-al acestui Blog …Multumesc pt. directionare , imi scapa finalul acesta frumos de poveste . Astept cu nerabdare, ….tot ce apare aici !

Leave a comment