Blogu' lu' Cimpoca este un experiment si trebuie tratat ca atare

Aventuri in tara mea (3)

Posted on Aug 06 2013

Iadul si Raiul care esti!

S-a intamplat sa avem multa treaba la cimitirul din Tecuci  anul acesta.  Loc galagios, murdar si circulat ca un bulevard in plina zi- masinile, mai mari  sau mai mici, sunt lasate sa urce  hat,  sus, in motzul dealului, pana la cel mai indepartat mormant!  Am vazut doamne respectabile  taind buruienile de pe mormintele pe care le aveau in grija si aruncandu-le  pe mormintele vecine, precum si domni bine,  care urinau, fara nici o jena, pe cruci.  Trei zile la rand, am  adus   ghivece cu flori proaspete la  capataiul mortilor nostri, si au fost furate, de tot atatea ori.  Am sfarsit prin a agata  de cruci niste flori de plastic, cu speranta ca plasticul nu atrage pe nimeni. Am luat legatura cu  cineva din administratia cimitirului, rugandu-l  sa rescrie o cruce. Am platit inainte,  ca am vrut sa faca treaba buna.    Cand  am trecut sa verificam lucrarea, am gasit doar o placa proaspat vopsita, fara nici un inscris pe ea.   Cand l-am luat la intrebari, ”pictorul” ne-a raspuns, candid,  ca s-a  apucat sa vopseasca peste scrisul  vechi, si ulterior si-a dat seama ca a uitat sa-si noteze undeva datele necesare.  Am realizat, cu ocazia asta, ca perimetrul are oamenii lui,  cersetorii de profesie, care vin  in cimitir ca la serviciu, zi de zi, 8 ore pe zi. In ciuda generoasei  milostenii colective, cei mai multi dintre ei se bat pe pachetelele de mancare date de pomana  si perturba toate inmormantarile. Nu m-am putut reculege cu adevarat  si n-am fost lasata sa plang in liniste,  pentru ca, de obicei,  un continuu du-te- vino de tiganusi impertinenti  se crea in  primele trei secunde  de la sosirea  noastra.  Intr-un fel, m-am bucurat ca venise vremea sa plecam acasa. Faimosul, de-acum, Inter Reggio   Bucuresti-Iasi/Iasi-Bucuresti   intra iar in scena, ca sa spun asa. Gara Tecuci de-cum nu mai are nimic din farmecul Garii Tecuci de pe vremuri. E semi-darapanata, din cate am apucat sa vad, dar chiar si asa, arata mai bine decat cea dim Ramnicu-Sarat, care pare abandonata de-a binelea.  Oameni organizati, ne-am interesat la Informatii unde este plasat vagonul de  clasa I. Primul dupa locomotiva, vine raspunsul, drept pentru care ne asezam strategic  pe peronul intesat de lume.  Evident, cand trenul soseste, constatam ca vagonul cautat este in partea opusa, drept pentru care facem slalom printre oameni, si  suduim corespunzator. Eu, mai ales!  Avem vreo opt bagaje cu totul si  un batran de 78 de ani in grija, pe care il tragem dupa noi. Urcam si ne uitam, roata, dupa locuri. Ale noastre sunt-  doua,  pe o parte a vagonului, unul- pe cealalta. Aleg  sa stau eu  langa  familia cu un copil, si-i las pe barbati sa  ocupe locurile ”single”. Din nu stiu ce motiv,  cele doua locuri  asezate fata in fata sunt separate de o constructie ciudata,   fixata bine in podea, deci cu neputinta de miscat.  Asa se face ca sotul meu, un tip de 1,90 m inaltime, a  stat, timp de patru ore, asa…

084… sau asa!

083Sincer, nici pentru mine, drumul asta n-a fost o experienta placuta, dar macar, avand chicioare mai scurte, n-a fost un calvar atat de mare!  Luat la intrebari, controlorul de bilete a ras ca la o gluma buna, cand a fost intrebat daca el ar calatori in asemenea conditii, si ne-a spus sa scriem un imeil  sefilor sai de la Regionala. Ca el atat poate face, restul depinde de noi! A urmat o dezbatere  serioasa si aprinsa  a subiectului intre noi, calatorii,  pe tema atitudinii civice pe care ar trebui s-o adaptam vizavi de conditiile de drum oferite.  Pe urma, o doamna de la etaj- am uitat sa spun ca vagonul avea si etaj-  a coborat si ne-a somat sa cerem ”acum” inchiderea aerului conditionat, pentru ca sus e Polul Nord si ‘mneaei chiar nu mai poate indura frigul. Si uite asa, a inceput o discutie/cearta/panarama pe tema incalzirii globale din compartimentul nostru, pe care controlorul de bilete n-a dorit s-o rezolve.  Friguroasa- cu sosete flausate in picioare,   cu o esarfa la gat si cu un sacou  pe umeri (Doamne, cine se imbraca asa in luna iulie, cand afara sunt 33 de grade?) cerea in continuare ca cei de jos sa se mute sus, cei de jos  doreau sa ramana jos, doamna s-a incapatanat si a ramas si ea  jos, imboldindu-l,    cu monologul ei sacaitor,  pe calatorul care i se opusese cel mai tare: un domn plinut, aflat la stramtoare, din cauza spatiului  restrans pe care i-l oferea scaunul.  Evident, la statia terminus, toata lumea s-a repezit sa coboare,  si, in mai putin de-un minut,   compartimentul s-a golit total. Oricum, de data asta chiar i-am inteles pe bietii oameni. Depasiti de situatie, ne uitam disperati in jur, in cautarea unor carucioare cu care sa ne caram bagajele. Evident, in Gara de Nord nu exista asa ceva! Salvarea a venit nesperat, cand  am fost abordati de-un intreprinzator de-al locului. Nu ne-am tocmit, i-am fi dat oricat, doar sa ne duca pana la statia de autobuz!  Aaa, nu v-am spus, cred, ca la vizita noastra anterioara  in Romania, cea din  luna mai, soferul de taxi care ne-a dus pana la Aeroportul Otopeni  ne-a injurat, de-a dreptul,  pentru ca i-am dat doar 10 lei  in plus, peste suma pe care o arata aparatul. Ca ce, el se intoarce gol pana in Bucuresti, ca toata lumea stie ca pentru o cursa de Otopeni bacsisul e de 20 de lei- chiar nu stiam, cand am plecat eu din Romania, inca mai exista bancnota de 1 milion de lei 🙂 si tot asa, incat am spus ca eu nu mai merg cu taxiul la aeroport. Care va sa zica, indura, Gabrielo,  ca tu ai vrut!

088

La revedere, Romania! Ne-om revedea candva, intr-o vreme cand, sper, eu nu voi mai fi asa incrancenata, iar tu- atat  de infiorator de sincera! Intr-o vreme in care, fara patima, vom putea vorbi despre orice, asa, ca fetele: despre iubiri,  oameni si locuri,  iertari si razbunari, cautari si regasiri,  extaz si agonie, Iadul si Raiul care esti,  speranta si furia  care sunt!

048

 

 

 

 

 

 

10 Comments

  1. gina says:

    Bună dimineața, Gabriela, într-o fierbinte zi de august!

    Aș zice că prea ai fost cu ghinion. Aș zice, dar mă abțin.

    Merg la mormintele părinților nu doar de sărbători, merg atunci când mă cuprinde dorul sau când am vreo posibilitate, locul nașterii mele fiind undeva, nu foarte aproape de gară, eu mașină am, dar nu și carnet ( de conducere)
    În primăvară, într-o zi oarecare,am ajuns în cimitir, mai către asfințit.
    De când cu boala lui, soțul se mișcă mai greu, așa că a rămas la mașină.
    Era liniște, doi gropari își făceau meseria în apropiere.
    Se auzea, undeva, doar susurul Argeșului, îmi spuneam cu voce înceată gândurile, când unul dintre cei doi s-a îndreptat în direcția mea.
    Avea atâta răutate în priviri, am țipat, sotul meu a uitat și de picior și de durere și, în câteva clipe, a fost lângă mine. Oricum, strigătul lui l-a luat prin surprindere pe individ, care s-a furișat printre cruci..

    • Cimpoca says:

      @ Gina: As vrea sa cred ca am avut ghinion! Dar stiu ca nu… va fi la fel si peste o luna, si peste doua, si anul viitor.
      Si despre tine as vrea sa spun ca ai avut ghinion. Dar ma abtin. Imi pare rau ca ai trecut prin asta. Spaimele mari lasa urme mari! Sa-ti fie bine, draga mea.

  2. cita says:

    Draguto, ti-am scris un “imeil” 🙂

    • Cimpoca says:

      @ Cita: Si eu ti-am scris un ‘imeil”, Cita. Multumesc pentru tot, intoarce-te cu bine acasa! 🙂

  3. Marycix says:

    Noi cei care locuim aici in Romania ne-am mai obisnuit cu acest mod de viata, dar imi dau seama cam ce inseamna pentru cei ca voi….Imi pare rau, Gabriela…

    • Cimpoca says:

      @ Marycix: Nimic nu mi se pare mai nedrept ca oamenii cumsecade sa-si ceara scuze in locul celor netrebnici. Sau nesimtiti. Sau nepasatori, necinstiti ori dobitoci. Cum spuneam, am trait pana la 42 de ani in Romania si cunosteam situatia, doar n-am stat intr-un clopot de sticla. Speram insa ca lucrurile sa se fi schimbat. Din pacate, as zice ca e mai rau acum!
      Sa ai, cat a mai ramas din ea, o vacanta linistita! 🙂

  4. -X- says:

    Probabil ca esti urmarita de ghinion !

    Eu am platit de la Otopeni si pana in centru, dar si din centru pana la aeroport, sume intre 25 si 30 lei. Nici un creitar in plus 🙂 … vreau sa spun ca nici un sofer nu ne-a cerut mai mult de treizeci de lei cu toate ca aveam doua geamantane ‘respectabile’ plus un sac de voiaj.
    Vorbesc de ultimele ultimele sase curse (trei tur, trei retur) efectuate in ultimii doi ani.

    Cea mai recenta calatorie a decurs cam asa …
    Din aeroport am comandat taxiului pe ecranul tactil plasat chiar la iesirea din sala de asteptare. Am platit fix 25 de lei (firma se chema Cristian Taxi)
    La intoarcere receptionera de la hotel ne-a facut comanda la o agentie, nici nu i-am retinut numele, cursa pentru care soferul ne-a cerut 28 de lei …

    • Cimpoca says:

      @ -X-: In cazul asta, o sa candidez la titlul de ”Romanul cel mai ghinionist”. Eu as zice ca nu-i ghinion, dar poate asa sunt eu, mai critica! 🙂
      Noua faza cu taxiul ni s-a intamplat in directie opusa, Bucuresti-Otopeni. Chiar daca a fost un taxi chemat prin comanda telefonica, soferul n-a avut nici o jena in a sari la noi (verbal vorbesc) si a ne face cu ou si cu otet, in timp ce numara, scarbit, banii pe care-i daduseram. 🙂

  5. aA says:

    in tara asta, se intreaba cat costa cursa de la inceput. adica daca mai trebuie cotizat in plus peste sau e bine exact cat arata ceasul. de obicei sunt destui taximetristi in statii, sa ai de unde alege. nesimtiti astia profita de oricine! cand am mers acasa, la onesti, m-am oprit langa unul si l-am intrebat daca ma duce la adresa. a zis ca ar astepta o cursa in afara orasului. i-am zis scurt da sau nu? ca ma duc la urmatorul! a fost da 🙂

    • Cimpoca says:

      @aA: Si daca ar fi doar asta! Eu stiu de ce romanii sunt destepti (pentru ca sunt): trebuie, tot timpul, sa gaseasca solutii, sa contracareze, sa fie ”pe felie”, cum se spune, asa, in general, sa fie adaptati la orice! Si, slava Domnului, romanul de rand reuseste asta, altfel, natia ar muri. 🙂

Leave a comment