Azi am fost la banca, aveam ceva de rezolvat. Intram si gasim, ca de obicei, lumea aliniata frumos, de-a randul unor culoare asemanatoare celor de prin aeroporturi, care-ti croiesc drum spre check-in. Acum, sa nu va inchipuiti ca la banca in Irlanda ai intrat, ai asteptat exact doua minute pe ceas, ti-a venit randul, ai vorbit, ai rezolvat, ai plecat. Nuuuu, se sta si pe-aici la coada cate juma’ de ora, pentru ca, din cinci ghisee, trei sunt poate inchise. In plus, daca ai ghinionul sa fii in spatele cuiva care a venit sa-si rezolve chiar atunci toate problemele pe care le-a adunat de-a lungul unui an intreg, situatia devine alarmanta. O vezi pe functionara ridicandu-se si plecand undeva, cu niste hartii in mana. O vezi intorcandu-se cu mana goala si continuand discutia cu ”petentul”. Dupa care iar se ridica si pleaca tot acolo unde fusese mai inainte. Si sta, si sta, si intarzie. Hop, apare, dar stai, ca nu e totul rezolvat, mai au de vorbit vreo 10 minute. Ideea este ca, in tot timpul asta, nimeni nu se agita. Nimeni nu striga, de undeva din rand, ”Hai, dom’le, ca intarziem la servici, miscati-va mai repede”. Si nimeni nu sare sa-i tina isonul, nemultumirea generala degenerand astfel intr-un cor de zbierete. Nu apare nimic din toate astea, pentru ca faptele, pur si simplu, nu se intampla niciodata. Nu, irlandezul sta la rand atat cat e nevoie iar cand ii vine randul, i se aloca tot timpul de care are nevoie.
Asa, revenind, tre’ sa va spun ca, evident, am fost nevoiti sa asteptam vreo 15 minute. Aglomeratie- asa-si-asa. Cand am ajuns in fata ghiseului, am explicat ce vrem si am fost dati pe mana unui supervisor sau un fel de supraveghetor, ce-o fi fost, ca nu l-am intrebat. Zambitor, omul ne-a ascultat, ne-a condus spre un computer destinat publicului, si, cu o infinita rabdare, ne-a aratat, pas cu pas, cum sa operam ”masinaria”, ca sa obtinem ce vrem. Noi, care nu dam prea des pe la banca, efectuand cam toate operatiunile de acasa, prin Internetbanking, ne-am adus aminte ca mai avem o problema. Tac-pac, s-a rezolvat. In spatele nostru, randul crescuse binisor. Si, pentru ca, in final, mai aveam nevoie de doua numere de telefon, supervisorul a mers cu noi la un birou din apropiere, ni le-a notat pe o hartie si… thank you very much, dusi am fost. Sa nu uit, inainte de asta, a tinut sa le spuna celor din rand: ”I’ll be back in a minute, sorry about that”.
In drumul spre casa, fericiti ca am rezolvat atatea probleme dintr-o lovitura, am inceput sa discutam (eu cu sotul din dotare) despre cum functioneaza sistemul aici. Si brusc, mi-am adus aminte o poveste spusa recent de un prieten de-al nostru, despre cum se intampla lucrurile… dincolo (noi personal neavand in ultimii 5 ani nici o experienta de genul asta, pentru simplul fapt ca nu am mai fost acolo). Asadar, se duce omul nostru la o banca din Cluj, sa-i puna fiica-sii niste bani in cont, sa fie acolo, pentru cand s-o face mare. Sta la rand, ajunge la ghiseu, scoate banii, da sa povesteasca ce vrea, dar doamna, al carei timp e superpretios, ii spune, vorbind pe nas: Va dau o hartie, si cu ea, va duceti la ghiseul 5 (ma rog, 6,7 , nu conteaza). Alt rand, alta distractie. Ajunge, in sfarsit, la ”destinatie”, da hartia, scoate banii, dar afla ca acolo doar urma sa i se puna o stampila pe formularul respectiv, depunerea urmand sa se faca, ati ghicit!, la alt ghiseu. In momentul acela, calmul lui de ardelean a dat pe-afara, si, ofuscat, i-a reprosat functionarei ca a pierdut aproape o ora doar plimband o hartie de la un ghiseu la altul. Ooooooooooo, mare greseala trebuie sa fi facut, din moment ce doamna a sarit ca arsa, apucandu-se sa ii completeze anul care ii lipsea din cei 7, cat dureaza educatia aia de-acasa. ” Tinere, incepi sa devii impertinent”, i-a zis femeia, moment in care impertinentul a rupt pur si simplu formularul, anuntand-o pe functionara ca va renunta la serviciile unei banci care-l face impertinent pe banii lui. Credeti ca a incercat cineva sa-l determine sa-si schimbe decizia? Credeti ca si-a cerut cineva scuze? Credeti ca a concediat-o cineva pe salariata in cauza? Poate doar criza care a venit, ca sefii ei nu au facut-o la vremea aia, sunt convinsa.
Desigur, poate o sa ma contraziceti, poate lucrurile s-au schimbat mult in bine… acolo, dar, prin comparatie,cred ca aici nu s-ar fi intamplat niciodata asa ceva. Pentru simplul motiv ca aici oamenii nu sunt judecati niciodata dupa cum sunt imbracati, cat de tineri, spalati, politicosi, dusi la scoala sunt, mai ales cand intra intr-o banca. Stiti de ce? Pentru ca nu se stie cati bani au in cont…
Va pup si nu uitati: It’s nice to be nice!